NUTRIVISION

Dependența de alimente și consecințele ei

Dependența de alimente

Cu toții avem plăceri vinovate atunci când vine vorba de alimente dăunătoare pentru organism. Mai ales cele care produc dependență. Aceste produse includ băuturile energizante, cele acidulate, tutunul, nucile și frunzele de betel, cafeaua tare, ceaiul tare, ma-huang (un compus asemănător cu efedrina care este consumat în China) și, ultimul, dar nu cel din urmă, alcoolul.

Totuși, înainte de a vedea de ce aceste produse nu ar trebui consumate, haideți să vedem cum am ajuns să le consumăm în primă fază.

Cum se formează dependența de alimente?

Nu există nimeni care să nu știe că aceste alimente consumate în exces fac rău organismului. Cu toate acestea, este greu să le rezistăm. Nevoia de a consuma alimente cu un impact puternic asupra stării de spirit este una dintre cele mai vechi slăbiciuni umane: oamenii (și multe animale) s-au răsfățat întotdeauna cu alimente care au un efect emoțional puternic. În termeni clinici, acest lucru presupune un ritm cardiac mai ridicat, un pic de transpirație, dilatarea sau contracția pupilelor ochilor, căldură la nivelul feței și o sensibilitate mai mare la concentrare și percepție. 

Aceste senzații puternice încetează în câteva ore. După asta ne simțim abătuți, dacă nu chiar triști. Drept urmare, ne dorim mai mult din acel produs pentru a putea simți din nou starea de bine. Și uite așa se deschide un cerc vicios din care cu greu mai poți ieși. 

 Psihologia dependențelor funcționează în felul următor:

Atunci când consumi un aliment care îți poate provoca dependență, acesta stimulează hormonii care se află conectați cu nervii tăi. Acest lucru declanșează o avalanșă de substanțe stimulatorii asemănătoare și ajungi să simți acea stare de bine. Pe măsură ce substanțele sunt epuizate, începi să te simți mai rău și ajungi să-ți dorești mai mult din acel aliment. Această etapă este cunoscută și drept etapa yo-yo. Astfel se și ajunge la dependență.

Dacă te interesează acest subiect, s-ar putea să-ți placă și articolul Scapă de stres mâncând.

Alimente adictive

Consumul de alimente adictive este unul dintre cele mai vechi și mai nesănătoase comportamente alimentare. În ciuda tuturor revoluțiilor din industria sănătății, această practică nu pare nici măcar să se apropie de finalul ei.

 În continuare îți prezentăm câteva alimente adictive și consecințele lor:

Dependența de alcool: eroziunea stomacului și a mucoasei intestinale, afectarea ficatului și deficiențe nutriționale.

Dependența de tutun: eroziunea gingiilor și a limbii care poate duce la cancer al mucoasei bucale.

Dependența de nuci de betel: acestea pot duce la decolorarea dinților, eroziunea mucoasei bucale și chiar la cancer bucal și al tractului superior. Nu doar atât, aceasta duce și la probleme cardiace în rândul persoanelor care au deja o inimă sensibilă.

Dependența de ma – huang: această plantă conține efedrină și poate duce la probleme cardiace.

Dependența de băuturi carbogazoase: au doze mari de cafeină.

Dependența de cafeină și xantină: două elemente care se găsesc în cafea și în ceaiuri. Ele devin dăunătoare doar în cantități mult prea mari. Așa că nu consuma mai mult de cinci căni pe zi.

Reacții în urma combinațiilor dintre medicamente și alimente adictive: persoanele care iau medicamente pentru inimă, hipertensiune și astm, trebuie să fie precaute în privința interacțiunii dintre medicamente și alimentele adictive. O doză prea mare poate fi nocivă pentru individ. 

Toată lumea este conștientă de faptul că lupta împotriva dependențelor alimentare este una extraordinar de puternică. Din acest motiv, chiar dacă dependența nu poate fi oprită cu totul, noi recomandăm moderația. 

Excesele nu sunt bune nici pentru organism, nici pentru minte. Așa că trebuie să ai grijă să-i oferi corpului câte un pic din toate.

Pentru mai multe informații despre cum poți să ai un stil de viață echilibrat din punct de vedere nutrițional ne poți urmări și aici.